Testament - Tudor Arghezi

ESEU

Perioada interbelica lanseaza in literatura romana o serie de poeti si scriitori care imbratiseaza curentele moderne, aduse de schimbarea culturala si in spatiul autohton.

Considerat a doua mare personalitate poetica dupa Eminescu, Tudor Arghezi scrie o opera unica in versuri si proza orientata pe o tematica diversa.

Cele patru mari teme ce se regasesc in opera poetica diversifica in subteme si ipostaze. Poezia filozofica urmareste ca tema majora contradictia esentiala vazuta in ipostaza filozof. Subtemele urmaresc: arta poetica (volumul “Cuvinte potrivite” 1928), confruntarea cu ideea de divin, poetul reusind sa impuna 3 tendinte in raportul eul liric-divinitate, supunerea fata de D-zeu si condamnarea acestuia, negarea (de ex. Psalmii arghezieni in nr de 16, unul singur, “Psalmul de toamna” abordand tema iubirii, publicati majoritatea in volumu “Cuvinte potrivite”) si confruntarea cu ideea non-fiintei, a mortii, pe care poetul o vede in dubla ipostaza: moartea ca un joc menit sa-i obisnuiasca pe copii cu ideea disparitiei parintilor (de-a v-ati ascunselea) si moartea in sens radical, cea care duce la disparitia a tot (duhovniceasca).

A doua mare tema este reprezentata de poezia sociala. Volumul reprezentativ in care se dezvolta tehnica estetica a uratului, o prima tendinta a temei este “Flori de mucigai” (1931). Marile evenimente sociale se regasesc in volumul (1907 – Peisage), iar omul in evolutia sa este cantat in volumul “Cantare omului”.

Poezia “Iubirii” ocupa un loc aparte in volumul “versuri de seara”. Apar aici tendinte in abordarea temei: iubita-vazuta in ipostaza casnica de sotie, stapana a universului exterior, dar nu si a inimii poetului, de exemplu mireasa si iubita dorita, visata, dar refuzata in momentul implinirii acestuia (melancolia).

Un loc apare il ocupa tema jocului regasita in poezia ludica a boalei, faramei, poezie destinata atat celor mici cat si adultilor (“buruieni”, “martisoare”, “cantec de adormit Mitzura”).

Poezia argheziana se caracterizeaza prin urmatoarele elemente de modernism: poezia peste expresia unei constiinte framantate, aflate in perpetua cautare, osciland intre stari contradictorii sau incompatibile, tentatia absolutului , exista unor “categorii negative”: estetica uratului si crestinismului in ruina, incalcarea conventiilor si a regulilor, libertatea absoluta a inspiratiei; poezia poate transfigura artistic ale realitatii altadata respinse. Lumea marginalizata a hotilor sau a criminalilor ascunde un mesaj optimist: mizeria sau pacatul nu distrul fondul de umanitate. Infatisarea pentru prima data in poezia romana, implinirea prin iubirea de tip casnic si ipostaza femeii-sotie, limbajul poetic: ambiguitate, expresivitate, magia limbaului si forta sa de sugestie se realizeaza prin schimbari esentiale la nivelul lexical si sintactic. Limbajul socant aduce neasteptate asocieri lexicale de termeni argotici, religiosi, arhaisme, neologisme, expresii populare, cuvinte banale. Rolul poetului este de a “potrivi” cuvintele; sparge tiparele topice si sintactice (se creeaza un nou limbaj poetic) fantezia metaforica provoaca o coontaminare de lucruri obiectiv si logic incompatibile, innoiri prozodice (cultivarea versului liber sau combinarea diversa a unor elemente ale prozodiei clasice).

________________________________________________________________
Volumul publicat in 1927 “Cuvinte potrivite” cuprinde majoritar viziunea poetica asupra operei prin poezii de tip arta poetica.

Opera literara “Testament” apartine genului liric si este o arta poetica moderna.

Arta poetica este un crez literar, arta de a scrie, prin care poetul isi trasmite conceptia sau viziunea asupra universului poeziei si procesului de creatie.

Modernismul reprezinta o orientare culturala manifestata la inceputul secolului 20, in care noul si inovatia formelor se opuneau valorilor de tip traditional.

Titlul operei este un substantiv comun care, denotativ desemneaza un act, un document cu valoare juridica prin care se lasa urmasilor o mostenire materiala. Sensul conotativ are doua interpretari: poetul lasa urmasilor sai poeti valori spirituale cuprinse in intreaga sa creatie bazate pe existenta generatiilor trecute si facand raport cu Biblia, facand raport intre Vechiul si Noul Testament, titlul face referire la o invatatura Sfanta, de neatins ca si cea a apostolilor si proorocilor pentru invatacei.

Opera se incadreaza in tematica mare filozofica, dazvoltand ca tema viziunea poetului asupra creatiei, asupra procesului de creatie si asupra receptarii actului creator.

Poezia are la baza un cuvant cheie ce devine un motiv literar central “carte”. Simbolistica acesteia este de opera scrisa ingloband toate valorile morale, spirituale, religioase ale unor generatii.

Incipitul este conceput ca o adresare directa a eului liric catre un fiu spiritual, contine ideea mostenirii spirituale “un nume adunat pe-o carte”, care devine simbol al identitatii obtinute prin cuvant. Conditia poetului este concentrata in versul “decat un nume adunat pe-o carte”, iar poezia apare ca bun spiritual. Metafora “seara razvratita” face trimitere la trecutul zbuciumat al stramosilor care se leaga de generatiile viitoare prin “Carte”. FOrmula de adresare, vocativul “fiule” desemneaza un potential cititor, poetul identificandu-se, in mod simbolic, cu un tata,cu un mentor al generatiilor vitioare. De asemenea, poetul se infatiseaza ca o veriga in lantul temporal al generatiilor, carora, incepand cu fiul evocat in poem, le transmite mostenirea, opera literara “Cartea este o treapta” in desavarsirea cunoasterii.

In a doua strofa, “cartea” este numita “hrisovul vostru cel dintai”, cartea urmasilor. Ideea legaturii poetului cu stramosii este exprimata in metafora osemintelor “varsate” in sufletul acestuia, intr-o contopire fara sfarsit.

In a treia strofa se concentreaza asupra transfomarii poeziei intr-o lume obiectuala. Astfel, “sapa”, unealta folosita pentru a lucra pamantul devina “condei”, unealta de scris, iar “brazda” devine “calimara”, munca poetului fiind numai ca material intrebuintat astfel decat a inaintasilor lui tarani. Ridicati la rangul de creatori “batranii” sunt transformati, iar memoria lor (metafora “cenusa mostilor de vatra”) devine “Dumnezeu de piatra”.
Strofa a patra debuteaza cu o confesiune liria “Am luat oara si torcand usure/Am pus-o and sa-mbie, cand sa-njure”. Poetul poate face ca versurile lui sa exprime imagini sensibile, dar si sa stigmatizeze raul din jur. Prin intermediu trecutului, textul se sacralizeaza, iar opera literara capata o valoare justitiara.

In strofa a cincea apare ideea transfigurarii socialului in estetic prin faptul ca durerea, revolta sociala sunt concentrate in poezie, simbolizata prin “vioara”, instrument mult mai reprezentativ pentru universul taranesc. AIci apare tehnica uratului, Arghezi considerand ca orice aspect al realitatii, indiferent ca este frumos sau urat poate fi constituit in materia poetic “Din bube…”.

Ultima strofa evidentiaza faptul ca muza, arta contemplatia “Domnita”, “pierde” in favoarea mestesugului poetic, fiind un rezultat.

Poetul surprinde pornind de la acest cuvant scrierea poeziei, urmarind relatie poet-inspiratie, poet-munca de cratie, poezie-cititor.

Poezia se scrie conform poetului intr-un moment anume, “o seara razvratita”, in care se simte cuprins de momentul profund al inspiratiei. El are la baza o intreaga generatie trecuta “de la strabunii mei pana la tine”. Valoarea simbolica a operei argheziene este data de capacitatea ei de a fi o baza in scrierea viitoarelor opere si in acelasi timp, o carte cu invatatura primordiala “Cartea mea-i, fiule, o treapta”, “Ea e hrisovul vostru cel dintai”. Viitorul poet va remodela realitatea in poezie, folosind tehnica moderna a esteticii uratului. Un prim pas il reprezinta schimbarea instrumentelor de munca, unca fizica transformadu-se in munca spirituala si de creatie poetica “Ca sa schimbam, acum, intaia oara”.

Estetica uratului se regaseste in mai multe versuri din poezie. Primele versuri in care apare “Din graiul lor cu-ndemnuri pentru vite/Eu am ivit cuvinte potrivite. Poetul transofrma limbajul urat in cuvinte care au inteleg si semnificatie deosebita. (de dezvoltat pe baza poeziei)
Legatura dintre incipit si final se realizeaza tocmai prin modul profund in care este abordata scrierea operei. Poezia debuteaza astfel cu directa adresare catre cititor, fiu spiritual si continuator al tiparului operei argheziene “Nu-ti voi lasa drept bunuri, dupa moarte”.

Confesiunea lirica tradeaza intelepciunea creatorului si apropierea sufleteasca de generatiile urmatoare de poeti. Daca opera valorifica mostenirea spirituala a generatiilor trecute, ea este scrisa de generatiile viitoare de poeti ce nu vor schimba tehnica scrierii. Tehnica esteticii uratului impune astfel un permanent contact intre cele trei momente temporale: inspiratia (trecutul) scrierea si munca de creatie (prezentul), valorificarea muncii creatore in poezie (viitorul).

Finalul operei arata esenta esteticii uratului si cele doua componente esentiale ale “cartii”, ale poeziei “Slova de foc si slova faurita/ Imperechiate-n carte se marita,/Ca fierul cald imbratisat in cleste”. Slova de foc reprezinta patosul, impulsul, tot ceea ce regasit in forma primara il inspira pe un poet. Slova are la baza “Framantarea mii de saptamani” a cuvintelor pentru a regasi perfectiunea formei si a semnificatiei, devenind astfel “cuvinte potrivite”.

Opera este scrisa pentru a fi citita. Cele doua ipostaze ale recepetarii poeziei sunt suprinse prin intermediul stapanului si al domnitei.
Cele doua ipostaze de cititor sunt cititorul insensibil, cel care se manifesta grotesc, neintelegand mesajul operei si cititioarea ce ia parte afectiv la actul creatiei, simtind aceleasi sentimente precum creatorul. Cele doua versuri finale fac legatura dintre poet, poezie si cititor “Far-a stii ca-n adnacul ei/Zace mania bunilor mei”. Daca poetul este roba cuvintelor, robul cuvintelor, robul a scris-o, cititorul este un simplu observator al operei finite pe care o interpreteaza sau nu estetic “Domnul o citeste”.

La nivel lexico-semantic se observa acumularea de cuvinte nopetice care dobandesc valente esteticii uratului (de exemplu “bube, mucegaiuri si noroi”, “ciorchin de negi”). Ineditul limbajului arghezian provine din valorificarea diferitelor straturi leicale in asocieri surprizatoare: arhaisme (hrisov), regionalisme (gramadii) cuvinte si expresii populare(ropi, rapi pe branci, plavanii) termeni religiosi (cu credinta, icoane, Dumnezeu), neologisme (obscur). Seriile antonomice “cand sa-mbie, cand sa-njure” sugereaza diversele tonalitati ale creatiei poetice argheziene. Versul “Facui din zdrente muguri si coroane” exprima ideea transfigurarii artistice a unor aspecte ale realitatii degradate sau efectul expresiv al cuvintelor triviale (abiguitatea expresiei poetice). Metafora “seara razvratita si a “osamintelor varsate” face trimitere la sufletul acestuia, intr-o contopire fara sfarsit.

La nivel morfosintactic, sugestia trudei creatorului se realizeaza cu ajutorul disclocarii topice si sintactice (de ex “Si dand in varf, ca un ciorchin de negi,/Rodul durerii de veci intregi”).

Avand in vedere aceste caracteristici, opera literara “Testament” este o arta poetica moderna.